Sindromul dureros din hernia de disc lombara

  • Home
  • Noutati
  • Sindromul dureros din hernia de disc lombara

Prin discopatie vertebrală se înţelege un proces de alterare structurală al discului intervertebral condiţionat de diverşi factori.

Hernia de disc este o boală cauzată de degenerarea fibroasă a discului intervertebral cu pierderea elesticităţii sale.

Porţiunea herniată a nucleului pulpos, apăsând asupra măduvei spinării sau asupra rădăcinilor nervoase ale acesteia determina fenomene de compresiune. Aceste procese patologice stau la baza aşa ziselor nevralgii sciatice, a crizelor de lumbago, etc.

Odată cu înaintarea în vârstă, discurile vertebrale pierd o parte din lichidul care le ajută să-şi menţină flexibilitatea. Hernia de disc poate fi rezultatul unor solicitări defectuoase la nivelul coloanei vertebrale, dezvoltându-se astfel fisuri la nivelul stratului exterior al discului.

Uneori o întoarcere bruscă, sau chiar strănutul poate determina protruzia nucleului, activitatea zilnică care supune spatele unui risc incluzând solicitări defectuoase, ridicări vicioase, expuneri prelungite la vibraţii sau accidentări la sport.

Hernia de disc poate apărea la orice vârstă de la 15 la 70 de ani şi la orice sex, dar perioada de vârstă cu incidenţa cea mai mare este decada 40-50 de ani. Ea reprezintă cauza cea mai frecventă a sindromului lomboradicular.

Referindu-se la această situaţie, aproape toţi autorii susţin că hernia de disc lombară se află la originea a 80% din sindroamele lomboradiculare de tip mecanic sau de tip degenerativ; restul durerilor având alte cauze vertebrale sau extra-vertebrale. Această suferinţă este specifică omului, poate ca preţ al câştigării poziţiei verticale, a ortostatismului bipodal.

Hernia de disc

Tabloul clinic se caracterizează prin progresivitate, deteriorarea discală urmând un curs bine stabilit de la degenerare la herniere. Manifestările clinice în hernia de disc lombară realizează cel mai adesea sindromul lombosciatic format din două componente: lombalgia prin componenta lombară şi sciatalgia prin iradierea la nivelul membrului inferior.

Lombalgia poate realiza 2 tablouri clinice distincte:

1. lombalgia acută: Durerea apare brusc, după un efort desosebit, este vie, localizată în regiunea lombară, imobilizează bolnavul. Uneori poate apare după un efort de mică importanţă dacă acesta se combină cu mişcarea de flexie-extensie sau rotaţia coloanei vertebrale putând uneori să apară fără nici un efort evident, dimineaţa la sculare. Intensitatea durerii este variabilă.

Cea mai mică mişcare exacerbează durerile şi aşa foarte vii. În ortostatism se poate observa dispariţia lordozei lombare fiziologice şi înlocuirea ei cu rectitudine sau cifoză lombară, atitudini antalgice, contractura muşchilor paravertebrali dând aspect de coardă de o parte şi de alta a coloanei lombare, mişcările de flexie şi extensie sunt mult limitate.

Poate apare pe fond de lombalgie cronică şi de obicei evoluează spre ameliorare în 1-2 săptămâni.

2. lombalgia cronicăDurerea este de intensitate moderată destul de difuză predominând în regiunea lombară inferioară. Are caracterul unei greutăţi lombare, a unei oboseli continue mai accentuată dimineaţa la trezire, fiind diminuată de mişcări. Reapare de obicei dupa eforturi şi mai ales către seară. Este surdă şi este exacerbată de eforturi, ortostatism prelungit sau ridicarea unor greutăţi, fiind în general calmată de repausul la orizontală.

Manifestările clinice pot căpăta în lumbago cronic unele particularităţi determinate de caracterul leziunilor anatomopatologice.

Sciatalgia evoluează în pusee dureroase de intensitate progresiv - crescândă cu remisiuni spontane iniţial, apoi pe masură ce episoadele dureroase devin mai dese, este necesară intervenţia terapeutică.

Durerea este exacerbată de ortostatismul prelungit, tuse, strănut, fiind atenuată la unii de ortostatism, iar la alţii de poziţia culcată (cocoş de puşcă). Ridicarea de la orizontală este uneori penibilă, iar repausul prelungit poate exagera durerile fapt pentru care bolnavii işi petrec noaptea în eforturi zadarnice de a-şi găsi o poziţie potrivită.

Tratamentul în sindroamele dureroase lomboradiculare de origine discală este complex, asociind medicație antialgică, antiinflamatorie, decontracturantă, neurotropă, vasculotropă, în asociere cu fizioterapie și kinetoterapie cu viza antialgică, decontracturantă, de ameliorare a calității vieții și reinserție rapidă familială și socioprofesională.

Formele grave de hernie de disc, cu afectare neurologică severă, deficite motorii, se tratează în echipă (neurolog, neurochirurg, medic de recuperare), necesitând de multe ori intervenție chirurgicală.

Majoritatea discopatiilor beneficiază însă, cu rezultate excelente, de terapie de recuperare, care asociază electroterapie, ultrasonoterapie, magnetoterapie, termoterapie, laserterapie, masoterapie și kinetoterapie, terapie de care puteți beneficia oricând în clinica noastra.

BIBLIOGRAFIE

1. Arseni C., Stanciu M. – Discopatiile vertebrale lombare, Ed. Medicală, Bucureşti, 1970.

2. Arseni C, Simionescu M – Patologia vertebro-medulara neurochirurgicala, Ed. Medicala 1968.

3. Weinstein PR – Lumbar Stenosis, in Hardy R.W. – Lumbar Disc Disease, Raven Press1993.

4. Tuite GF, Stern JD – Outcome after Laminectomy for Lumbar Spinal Stenosis. Part 1: Clinical Correlations, J Neurosurg. 1994.

Ș.L. Dr. Iliescu Madalina , medic coordonator

CE ESTE STENOZA DE CANAL VERTEBRAL LOMBAR ȘI CINE O PRODUCE?

Stenoza canalului vertebral lombar (SCVL), sinonim “canalul lombar îngust”, este o entitate clinică distinctă, consecință a diminuării diametrelor canalului spinal, a recesurilor laterale și a foramenelor radiculare, congenitală sau dobandită, care generează o simptomatologie pluriradiculară, prin compresiunea neurală directă (de regulă, pe un segment mai întins), precum și prin afectarea vascularizației conului medular și a cozii de cal.

Stenoza canalului vertebral lombar poate fi congenitală sau dobandită, dar exista și forme mixte. SCVL congenitală a fost descrisa de Sarpyener la copii, și de Verbiest la adulți, în unele afecțiuni fenotipice (achondroplazia, respectiv osteochondrodistrofia sau boala Morquio), dar și în unele condrodisplazii rare, situație în care stenoza interesează canalul spinal pe toata lungimea lui.

În SCVL congenitală, pediculii sunt scurți, groși; lamele vertebrale sunt orientate vertical, fiind scurte și groase; articulațiile interapofizare au suprafețele orientate aproape în plan sagital; uneori, partea medială a articulațiilor interapofizare vine în contact cu procesul spinos; spațiile interspinoase și interlamelare sunt reduse, diametrul antero-posterior având aprox. 15 mm, diametrul interpedicular fiind cu dimensiuni cvasinormale.

În SCVL dobandită sau stenoza degenerativă (mai frecventă la vârstnici) apar: hipertrofia, frecvent asimetrică, a proceselor articulare interapofizare (care proemină în interiorul canalului), protruzii discale multietajate (cu frecvente calcificări), osteofite compresive, varice epidurale lombare compresive, hipertrofia, uneori calcificarea sau chiar osificarea, ligamentului galben, sacralizarea vertebrei L5 și lombalizarea vertebrei S1, spondilolistezis lombar.

Modificările anatomice din stenoza dobandită, sunt cel mai des asociate unei anomalii de dezvoltare a arcului posterior cu pediculi scurți, cu lame vertebrale lombare îngroșate, dispuse vertical (stenoza idiopatică de creștere Verbiest, pe care se suprapun modificări artrozice).

Stenozele dobândite nondegenerative se întâlnesc în: boala Paget, spondilita ankilopoietica, tumori vertebrale (hemangiom, chist anevrismal osos, osteom, osteoblastom), postraumatic, secundar unor afecțiuni (artropatia tabetică, acromegalia, hipoparatiroidism, osteodistrofie renală, lipomatoza epidurală din boala Cushing), secundar grefoanelor osose folosite pentru osteosinteza poziționate incorect.

 

SCVL: A – aspect normal; B – reducerea diametrului antero-posterior prin pediculi scurți; C – stenoza centrala, suprafețele apofizelor articulare sunt dispuse în plan sagital; D – aspect în trifoi secundar artrozei interapofizare.

BIBLIOGRAFIE

1. Arseni C., Stanciu M. – Discopatiile vertebrale lombare, Ed. Medicală, Bucureşti, 1970.

2. Arseni C, Simionescu M – Patologia vertebro-medulara neurochirurgicala, Ed. Medicala 1968.

3. Weinstein PR – Lumbar Stenosis, in Hardy R.W. – Lumbar Disc Disease, Raven Press1993.

4. Tuite GF, Stern JD – Outcome after Laminectomy for Lumbar Spinal Stenosis. Part 1: Clinical Correlations, J Neurosurg. 1994.

Ș.L. Dr. Iliescu Madalina , medic coordonator