Coxartroza reprezintă afectarea cronică degenerativă a articulației șoldului ce apare în condiții etiologice foarte variate, dar cu același rezultat final, deformarea articulară invalidantă.

Primele descrieri anatomice ale coxartrozei datează din 1759, iar între 1820 – 1865 afecțiunea a fost bine conturată din punct de vedere clinic.

Cauzele coxartrozei. În general etiologia artrozelor rămâne necunoscută, deși numeroși factori sunt incriminați în producerea ei, cei mai importanți fiind senescența și influențele mecanice locale.

Clasificarea etiologica a coxartrozelor.

După cei mai mulți autori, există coxartroze primitive sau idiopatice și coxartroze secundare.

• Coxartrozele primitive sunt adesea bilaterale și se manifestă către vârsta de 60 de ani. Ele sunt cauzate de factori generali, încă necunoscuți, care alterează metabolismul cartilajului articular, ducând la uzura precoce.
• Coxartrozele secundare sunt acelea la care factorii locali pot fi incriminați drept cauze declanșatoare. Ele sunt foarte variate și diferitele clasificări propuse iau în considerare fie criteriul patogenic, fie cel radiologic, clinic sau terapeutic.

Din punct de vedere al alterării mecanicii articulare, coxartrozele secundare pot apărea consecutiv malformațiilor coxofemurale congenitale sau cistigate.

Datorită altor cauze locale, fară a exista tulburări de statică sau malformații, se mai descriu coxartroze secundare unor coxite infecțioase, coxite reumatismale, etc.

COXARTROZA SECUNDARĂ POSTTRAUMATICĂ poate apărea după unele traumatisme ale șoldului, cum ar fi fractura sprâncenei acetabulului, înfundarea cotilului, fractura trohanteriană cu consolidare în coxa-vara, ce conduc la tulburări de statică articulară ca urmare a deformării produse prin traumatism. Alteori, coxartroza se dezvoltă pe o necroză osoasă posttraumatică a capului femural, determinată de o luxație traumatică sau o fractură de col și debutează după mai mulți ani de la traumatism. În acest caz, radiografia arată o osteoscleroză cu densificare difuză a capului femural, căreia îi succede o decalcifiere cu liză și o prabușire osoasă. Această osteonecroză se produce din cauza ruperii vaselor capsulare, care asigură nutriția capului femural.

La incidența crescută a traumatismelor șoldului, fracturilor, mai rar luxațiilor, se adaugă în ultimul timp o nouă categorie de “leziuni traumatice” ale șoldului și anume șoldul operat. Creșterea vertiginoasă a numărului de intervenții ortopedico-chirurgicale pentru vechile “afecțiuni medicale” ale șoldului (coxoze operate) a făcut ca această categorie să ajungă pe locul secund ca incidență după fracturi și indirect să crească procentul de coxartroze secundare la aceeași categorie de populație. Artroplastiile de șold pot duce și ele la o serie de sechele ale articulației care, nerecuperate, pot deveni grave pentru viitorul funcțional al membrului inferior respectiv.

Simptomatologia clinică în coxartroză este dominată de durere și de afectarea funcției normale articulare, cu limitare progresivă a mișcărilor în șoldul afectat și apariția unei atitudini vicioase. Examenul clinic pune în evidență limitarea mișcărilor șoldului, mai ales de tip antalgic.

Confirmarea diagnosticului se face prin examinarea radiologică a bazinului, care poate evidenția: pensarea spațiului articular, osteofitoza, alterările structurii osoase, alterările morfologice ale capului femural și ale cotilului, deplasările capului femural. Examenul paraclinic se poate completa cu tomografia computerizată.

Coxartroza are o evoluție lungă, progresivă și ireversibilă spre agravare, recuperarea fizică fiind de multe ori singurul tratament care poate întârzia evoluția bolii. Obiectivul primordial al tratamentului de recuperare îl reprezintă menținerea unei independențe cât mai mari a pacientului, cu posibilitatea efectuării ADL-urilor, deoarece pierderea autonomiei funcționale are consecințe importante, atât de ordin familial,  cât și social, psihologic.

Tratamentul coxartrozei posttraumatice este de lungă durată, utilizând mai mulți factori, care țin de igiena vieții, recuperarea balneo-fizical-kinetică, medicație, intervenții ortopedice.Tratamentul de recuperare se va aplica în funcție de stadiul afectării articulare, asociind atât factori fizici: electroterapie, hidrotermoterapie, masoterapie, kinetoterapie, cât și factori naturali de cură, specifici centrelor de recuperare din stațiunile balneare.

Ș.L. Dr. Iliescu Madalina , medic coordonator