Noutati

Ce trebuie să știm pe scurt despre spondilita anchilozantă?

Ce trebuie să știm pe scurt despre spondilita anchilozantă?

Spondilita anchilozantă este o boală sistemică cronică și progresivă, care aparține reumatismelor inflamatorii, și interesează în special sexul masculin, la vârstă tânâră.

Afecțiunea este caracterizată prin afectarea preponderentă a articulațiilor sacroiliace, a articulațiilor sinoviale ale coloanei vertebrale și parțile moi adiacente, realizând clinic aspectul anchilozei vertebrale de unde și denumirea bolii.

Sacroileita și sindesmofitul sunt semnele radiologice caracteristice și cele mai utile pentru diagnosticul de certitudine și stadializarea bolii.

Evoluția bolii se face în stadii, spre agravare sub aspectul mobilității vertebrale, cu stabilizare clinică și biologică după ani de evoluție.

Prognosticul vital este bun, cel funcțional bun sau relativ bun într-un procent important (excepție fac formele cu manifestări articulare periferice).

Mijloacele terapeutice cele mai eficiente sunt stabilite de medicul reumatolog în echipă cu medicul de recuperare - reabilitare, indicația de recuperare cu viză funcțională fiind aplicată în anumite perioade de evoluție a bolii.

Tratamentul de recuperare se bazează în primul rând pe kinetoterapie specifică pentru menținerea posturii corecte a coloanei, menținerea supleții articulațiilor coloanei vertebrale, reglarea tonusului musculaturii coloanei și nu în ultimul rând kinetoterapie respiratorie. Tratamentul balnear se face doar în perioadele de inactivitate ale bolii, cu rezultate favorabile.

 

Ș.L. Dr. Iliescu Madalina , medic coordonator