Terapia prin mișcare sau kinetoterapia – la îndemâna tuturor

posted Jan 12 2017

În contextul recuperării medicale, kinetoterapia joacă un rol esenţial în refacerea potenţialului funcţional al persoanelor aflate în diferite situaţii de incapacitate sau handicap.

Definită, în sens larg, ca şi terapie prin mişcare sau terapia mişcării, kinetoterapia se ocupă cu studierea omului, a mecanismelor neuromusculare şi articulare care asigură acestuia mişcările normale, în acelaşi timp, studiind şi elaborând principiile de structurare a unor programe care se adresează organismului uman, atât din punct de vedere profilactic, cât şi din punct de vedere terapeutic şi recuperator.

Termenii de tehnică, procedeu şi metodă sunt foarte mult folosiţi atât în domeniul educaţie fizică şi sport, cât şi în domeniul medical. Kinetoterapia foloseşte şi ea aceşti termeni, pentru a-şi sistematiza instrumentele specifice, cu care specialiştii intervin în scop profilactic, terapeutic şi recuperator.

Sistemul mijloacelor kinetoterapiei, cuprinzând mijloace de bază sau fundamentale, mijloace ajutătoare sau complementare şi mijloace asociate, poate oferi o imagine a complexităţii domeniului,  dar şi o imagine a importanţei cunoaşterii unor aspecte care caracterizează folosirea fiecărui mijloc în parte, în aşa fel încât specialistul să poată opta pentru folosirea unuia sau a altui mijloc şi să-l poată folosi corect pentru a-şi îndeplini obiectivele.

Kinetoterapeutul are ca primă obligaţie stabilirea diagnosticului funcţional (care este apanajul exclusiv al său). Diagnosticul funcţional se stabileşte pe baza diagnosticului clinic (cu care pacientul vine de la medic) şi a rezultatelor testării stării funcţionale, cât mai complete şi complexe.

Testarea funcţionalităţii pacienţilor se realizează printr-o serie de metode, denumite în kinetoterapie metode de explorare şi evaluare, unele preluate din medicina generală (cum ar fi anamneza şi examenul general), altele specifice (cum ar fi somatoscopia, antropometria, examinarea funcţionalităţii aparatelor şi sistemelor organismului prin goniometrie, testing muscular, teste de efort etc.).

Aplicarea corectă a acestor metode va conduce la obţinerea unor informaţii care ajută kinetoterapeutul la stabilirea diagnosticului funcţional.

Diagnosticul funcţional stă la baza stabilirii obiectivelor de tip finalitate, generale şi specifice intermediare şi chiar la baza stabilirii obiectivelor urmărite de fiecare şedinţă de intervenţie. Pe stabilirea corectă a obiectivelor se bazează alegerea corectă a mijloacelor de intervenţie şi, ca atare, elaborarea corectă a programului de intervenţie, precum şi aplicarea acestuia în practică.

 

 

S.L. Dr. Iliescu Madalina , medic coordonator

admin

Leave a Comment


Your email address will not be published. Required fields are marked *